Well Allen, you fucked up! Nu mi-ai placut niciodata (nu..nici macar in Annie Hall), dar de data asta a fost prea de tot. Au zis-o altii inaintea ta: “fericirea-i un lucru marunt”. Pe cand tu a trebuit sa te intorci in New York, sa dezgropi un scenariu de acum 30 de ani si sa ne dai o lectie.

Ei bine, o stiam! Inca de la prima fraza stiam ca va fi acelasi personaj isteric si pesimist ( macar l-ai lasat pe Larry David de data asta) si ca toate situatiile imposibile se vor involbura intr-o defulare .

Am inteles ca l-ai creat pe Boris sa fie anti-de-toate, “je m’en fiche-ist” pana la capat si isteric de sa-i sara ochelarii. Ca i-ai adus in cale o “southern belle” proasta ca noaptea si inocenta in cel mai enervant stil ( jeez as fi dat-o cu capul de-un perete , pentru ca, nu-i asa….fericiti cei saraci cu duhul) ca sa demonstrezi ca destinul are simtul umorului. Si ai dat apoi cu batul intr-o balta hedonista in care fiecare are pana la urma sansa sa faca ce vrea.

Mama blondinei isi descopera sufletul de artist si nevoile sexuale reprimate atata timp, tatal se prinde ca-i gay si toata lumea sucomba in bratele fericirii. Blonda mai ales, care decide ca Boris, cu tot cu geniul lui nu merita investitia in atata Viagra, asa ca se intepeneste de gatul unui actor tanar si frumos. ( nice touch with the british accent though).

So…..basically respingem totul si ne pute intreaga rasa omeneasca, in afara de geniile care traiesc cu moaca incruntata tot timpul, urand fiecare clipa respirabila. si suntem cu totii ignoranti si plati, goi si fara carne pana cand gasim acea clipa de gadil interior, senzatia aia de sufocare ca s-ar putea sa avem o inima care sa plapite.

Ca suntem inchisi intr-un sistem pe care ni-l alegem- religie, politica, casnicie si apoi ne desertam angoasele si lacrimile cand o scapare devine regula cea mai simpla.

“Filch what happiness you can”. Pentru ca, fie ca esti o blonda superba si fara ambitii, un barbat frustrat de propriile inclinatii sexuale, sau un “aproape nominalizat la Nobel” cu doua tentative de suicid ratate, iti declini existenta in momente reusite.

“Whatever works!”( si cu ridicare usoara a umerilor). Adica orice naiba te face sa te ghemuiesti de placere, sa-ti arcuiesti gatul, sa te incovoi, sa-ti arati dintii, sa scoti gemete de extaz, sa rasufli de usurare. Orice iti provoaca un zambet tamp si dispretuit de toate acriturile ce nu s-au prins ca….”whatever works”. Ca orice e rational e control, prin urmare infranat, adica refulat, nefericit. Şi ca oricat ne-am zbate, ne-am impotrivi, am urma toate regulile pamantului, in orice sistem social s-ar inscrie ele, treaba asta cu fericirea e o chestiune de noroc chior, ca apare si dispare asa cum vrea **** ei, si ca n-avem ce face. Decat sa “ride the epicurean wave” si sa vedem unde ne duce.

Ei bine Allen, you fucked this up!! Ştiam asta. Şi o uitasem. Şi tu, si eu, si altii. Nu era nevoie sa ne aduci aminte. Gasisem deja confortabila pozitia de fetus in borcanul de formol. Ma tranchilizasem in rational, concret si imposibil.  Ce mama ma-sii a trebuit sa ma trezesti?

Pe aceeași temă: