Cu rabdarea treci si marea, se spune. Pentru Motoi Yamamoto, viata este un continuu exercitiu de rabdare, o calatorie calma sau o goana tacuta dupa fantome, peste o mare de sare. Dar calatorul a schimbat corabia pentru puteri vizionare, si acum vasleste deasupra labirinturilor albe pe care singur le construieste. Motoi Yamamoto se recomanda ca artist in sare. Trepte, cotloane, campuri de flori de cires si gradini destramate, obiectele muncii sale de Sisif, vorbesc despre aceeasi memorie a vietii de dincolo de moarte.
“Sarea pastreaza o relatie fidela cu viata umana, dincolo de timp si spatiu. In Japonia, e un element indispensabil in cultul mortii. Dupa ce sora mea s-a stins din viata, am incercat sa inteleg si sa accept aceasta realitate in orice mod cu putinta. Am examinat felul in care poti depasi golul lasat de moarte in contextul social actual. M-am documentat, am devenit un soarece de biblioteca printre zeci de materiale despre atrofierea functiilor cerebrale, cancer si medicatia folosita in faza terminala a acestuia. Atunci am decis sa folosesc sarea in lucrarile mele. Era ulterior momentului in care incepusem sa ma concentrez asupra ritualurilor funerare in Japonia. Initial, mi-a atras atentia folosirea sarii pentru rolul conceptual pe care il are in inmormantari. Treptat, am ajuns insa la un punct in care sarea devenea esenta muncii mele. Isi pierdea statutul de materie si devenea parte dintr-un organism urias, pe care il hranea si il sustinea. Acum, cred ca sarea pastreaza memoria vietilor”.
Inainte de a deveni artist, Motoi a lucrat pe un santier naval. La 25 de ani, a fost admis la Colegiul de Arte din Kanazawa. “Eram fascinat de arta, era ceva care ma atragea mult mai mult decat sa asamblez o nava. Vroiam sa creez eu insami scenariul pe care il urmaream cu ochii mintii”.
“Munca mea este un tribut adus surorii mele, care a murit de cancer la creier la varsta de 24 de ani. Motorul mental care imi conduce arta este dorinta de a-i perpetua amintirea pretutindeni in lume. Din acel moment, naucit de surpriza si suferinta, m-am gandit zilnic la ce am avut si ce am pierdut. Tot ce cream imi reflecta vehement sentimentele, asa ca am continuat ca si cand scriam un jurnal. Majoritatea lucrarilor mele iau forma unor labirinturi complexe, aflate in ruina, a scarilor paraginite si a cotloanelor si culoarelor inguste, sapate in sare. Perceptia generala vizavi de ele este de lucruri “aprope tangibile” – aproape, pentru ca, iluzia lor de materialitate se destrama la contactul uman.
Amintirile se transforma si devin difuze cu trecerea timpului. Motoi a cautat sa atinga acele momente pretioase pastrate de memorie, care refuza sa fie intiparite pe hartie sau transpuse fotografic. “Sa desenez un labirint din sare e ca si cum mi-as urmari liniile fine din memorie. Cand desenez, nu pot prezice daca voi atinge finalitatea, pentru ca liniile se curbeaza sau se opun intentiei mele. Totul depinde de conditia psihica in care ma aflu, de starea mea din momentul acela. Desigur, intervin si conditii externe – starea in care se afla podeaua sau nivelul de umiditate”.
Motoi petrece in jur de doua ore pentru a acoperi un metru patrat din Labirint. Dar forma finala este atinsa abia dupa doua saptamani. Cantitatile variaza intre cateva zeci la cateva tone de sare. “Folosesc vopsele acrilice si creioane. Şi da, desenez si in sare”.
Mai in gluma, mai in serios, l-am intrebat daca, dupa atatia ani, se considera un expert al sarii. A replicat ca are cunostinte solide in domeniu. Dilema lui sufleteasca ramane totusi, inca nerezolvata, iar raspunsul ei se afla, probabil, dincolo de labirinturile de sare, la poalele unui munte alb.
Loading ...
