Mai ales cand e fabricata din carton si arata asa.

Citeşte în continuare

“Timp de aproape opt ani, am avut aceste vise recurente care imi infatisau sfarsitul lumii. Ca si visele, picturile mele reflecta starea de spirit nervoasa, concentrata, a planetei, in incercarea ei de a rezista cat mai mult presiunilor facute de oameni”, spune Amy Casey. Citeşte în continuare

Cu rabdarea treci si marea, se spune. Pentru Motoi Yamamoto, viata este un continuu exercitiu de rabdare, o calatorie calma sau o goana tacuta dupa fantome, peste o mare de sare. Dar calatorul a schimbat corabia pentru puteri vizionare, si acum vasleste deasupra labirinturilor albe pe care singur le construieste. Motoi Yamamoto se recomanda ca artist in sare. Trepte, cotloane, campuri de flori de cires si gradini destramate, obiectele muncii sale de Sisif, vorbesc despre aceeasi memorie a vietii de dincolo de moarte.

Citeşte în continuare

Am cunoscut-o pe Ioana primavara trecuta, cand ne-am intalnit pentru un interviu cu ea si Maria Farcas in formula Liste Noire. O conversatie din care mi-amintesc fractale despre Bucuresti, orasul-sufragerie, designul interior, aceasta Cenusareasa a arhitectilor si dizgratia caselor vopsite ca martipanul.

Mi-am amintit de ea in urma cu doua saptamani, cand via Facebook mi-a parvenit invitatia la lectura ei de la Pavilion Unicredit. Era cu timp, despre timp, cu mesaje si cu cuvinte potrivite. Asa ca m-am dus. Ioana vorbea despre Evaluarile ei lunare, despre cum a incercat sa traduca timpul si despre cum a reusit sa puncteze ciclicitatea care ne tradeaza si ne tempereaza asteptarile. La final, lumea a asaltat-o cu intrebari. I-am urmarit si le-am pastrat pe ale mele pentru saptamana urmatoare, cand aveam sa ne reintalnim.

Lupul Moralist: Ţii aceste lecturi cu ocazia fiecarei expozitii? Te intreb pentru ca, pentru cineva care intra pentru prima oara in contact cu lucrarile si vede doar partea din proiect pe care alegi sa o expui, poate fi interpretabil sensul a ceea ce ai dorit sa transmiti..
Ioana Nemes: Depinde, cateodata, in anumite spatii ei pun la pachet expozitia si lecturile. De multe ori, nu, si de multe ori prezint o singura zi, nu patru. Mie imi place, cand eram la prezentare, se spunea des chestia asta ca publicul nu intelege, dar pana la urma, exista layere. Chestia asta care initial e atat de subiectiva, atat de personala, ajunge foarte abstracta prin niste site. Imi place foarte mult ca unii oameni pot vedea direct abstractul. Dictatura asta a artistului care vrea sa spuna ceva nu functioneaza. Eu spun ceva ca artist si tu, ca public, faci restul.
Pisica Nemernica: E oarecum, ca si cand ai vedea macro. Ai un pixel si apoi te indepartezi si vezi totul landscape.
Ioana Nemes: Exact, exact. Mi se pare ca sunt atat de multe layere incat nu trebuie neaparat sa explici ceva.

LM: Cand ai explicat ca te-ai folosit pe tine cobai si tot pe tine cercetator, ai precizat ca la inceput era vorba doar de aceste doua personaje, dar ulterior au devenit trei..
IN: Era cel care analizeaza chestiile alea, si ultimul. Avem cobaiul, apoi cel care incearca sa fie stiintific cat mai corect, iar al treilea este cel care alege si decide cum sa expuna rezultatul. Pentru ca poti sa expui in foarte multe feluri si depinde mereu de multe variabile, in primul rand de spatiu si de buget.

LM: Evaluarile astea presupun, cred, o mare capacitate de analiza și detașare, practic, sa reușești sa vorbești obiectiv despre ziua care tocmai s-a incheiat, cand mulți pot face asta abia dupa cateva luni sau ani de la evenimentele respective. La lectura le-ai spus celor care vroiau sa se supuna experimentului ca trebuie sa iși conceapa propriul sistem de masurare..crezi ca e ceva la indemana oricui? E mai confortabil sa fii cobai sau sa cercetezi?
IN: Cred ca daca ai colabora cu mine, care am trecut prin asta, ti-ar fi mai usor sa iti faci grila. Cum iti faci grila conteaza foarte mult, pentru ca, desi e un joc pana la urma, trebuie sa fii cat mai serios, cat mai obiectiv.

LM: Mai spuneai și ca te-ai folosit de teoria culorilor a lui Max Luscher..ce ai preluat de acolo?
IN: Da, el in anii `80 a incercat sa exprime starea pacientilor sai cu probleme psihologice prin altceva decat prin vorbe – prin culori. Şi-a dat seama ca oamenii ataseaza diferite stari unor culori. A observat apoi ca trebuie sa reduca toate culorile care exista la un numar mai mic. Erau rosu, galben, gri, negru, alb, mov, verde…Erau culori foarte “coapte”, foarte „ne-isterice”, pentru ca au fost asociate cu felul in care percepeam culorile in primitivism. Trebuia sa alegi culorile instinctiv. Şi facand foarte multe teste pe pacientii lui, a realizat ca preferinta oamenilor pentru anumite culori si felul in care le aleg descrie ireal de amanuntit starea lor, nu doar emotionala. Culorile astea puteau spune intelectual cum erai, iti scanau starea interioara… Mi-am facut si eu testul asta, e pe net, poti sa ti-l faci, si era destul de scarily accurate. Culoarea este la granita intre subconstient si constient, si ma intereseaza asta, cat putem sa controlam si cat nu din culoare.

Eram curioasa sa vad, daca aleg instinctiv o saptamana sau o luna, o culoare pe zi – dar nu prin prisma a ceea ce mi se intamplase mie, nu subiectiv, ci detasandu-ma de asta fara implicatiile personale. Ce era ciudat era ca alegeam atat de precis culorile si am realizat ca exista un pattern. Acum, dupa atatia ani, pare putin magie ca ghicesc intr-un fel, culorile alea. Iti dai seama ca este un fel de circuit. Ca lucrurile se repeta extrem de clar. Şi iti amintesti cum ti se spunea cand erai mic, ca poti face orice vrei si poti fi asa perfect, e bullshit. Iti dai seama ca landscape-ul e deja facut, tu poate decizi pe unde sa o iei.
Citeşte în continuare

Cerul nu e doar albastru. Poate fi albastru plumburiu, sau albastru deschis sau albastru-verzui. Şi frunzele pot avea o mie de nuante de verde, dar poate esti mai superficial si n-ai chef sa combini culori pana o gasesti pe cea potrivita. Şi atunci iti trebuie asta: Citeşte în continuare

Andy Gregg. Turning old bikes into modern furniture since 1990. Citeşte în continuare

Dar poate ca v-ati saturat, ca si mine, de targuri vintage. Şi atunci va recomand ceva foarte misto. Un targ de urban fashion cu creatii de designeri tineri si talentati. La galeria M17, pe strada Matasari, la numarul 17. Weekendul asta. Citeşte în continuare

Bine, acuma nu bag mana-n foc. Dar trebuia sa le pun cumva in titlu si pe Andra, si pe Europa. Care s-au sarbatorit aseara la Rooms Resto Club, unde Andra Clitan si-a prezentat colectia “Segmentari” si a lansat editia limitata de tricouri “Ai mei ascultau Europa Libera”.

Colectia creata de Andra pentru sezonul de primavara-vara 2010 are accente futuriste, iar materialele sunt foarte contrastante ca texturi.

Designerul Andra Clitan s-a alaturat campaniei „Europa Libera, aici!” si a creat editia limitata de tricouri cu mesaj, pentru ca este unul dintre cei 100.000 de romani care vor sa aduca acasa arhivele Europa Libera.

„M-am implicat inca de la inceput cu mare entuziasm in campania „Europa Libera, aici!”. Mi se pare o idee extraordinara, pentru ca si eu vreau sa am acces la ceea ce inseamna trecutul nostru. Prin lansarea acestor tricouri ne propunem sa le starnim curiozitatea tinerilor fata de Radio Europa Libera si sa ii mobilizam in aducerea istoriei acasa”, ne spune Andra Clitan. Citeşte în continuare

Make it “see through”.  :)

Citeşte în continuare

Knitted cupcake

Knitted popcorn

Citeşte în continuare