Arhivă etichete | "Bucuresti"

Travka – Concert aniversar Club A 40 de ani

Postat în 20 August 2010 de David

Miercuri, 25 August, 2010 20:30. Adică avem treabă. Dar mai bine să ne spună Club A despre ce e vorba. Citeşte în continuare

Comentarii (0)

Expoziţia Romanian Papergirl

Postat în 20 August 2010 de Soarecele Inabordabil

Proiectul Romanian Papergirl a deschis expoziţia lucrărilor ce vor fi apoi rulate şi date cadou de pe bicicletă trecătorilor… la întâmplare. Până pe 30 august, le poţi răsfoi şi tu în Home Mătăsari (str. Mătăsari, nr. 17). Citeşte în continuare

Comentarii (1)

Cranberries cântă pentru prima dată la București

Postat în 09 Iulie 2010 de David

Peste două săptămâni, trupa Cranberries cântă pentru prima data în România, la Zone Arena. Așteptarea a fost lungă: după șapte ani de absență, The Cranberries s-au întors din nou pe scenă. Membrii trupei se află în acest moment în turneu mondial, traversând Italia, Olanda și Franța, după ce au fost în America de Sud. Citeşte în continuare

Comentarii (0)

Concertul Cranberries se mută la Zone Arena

Postat în 01 Iulie 2010 de David

Concertul Cranberries din 20 iulie se mută la Zone Arena. Spectacolul fusese anunțat inițial pe stadionul Arcul de Triumf din Capitală. Concertul este organizat de Events și prezentat de Redd’s. Citeşte în continuare

Comentarii (0)

The Cranberries: biletele la Tribuna Oficială s-au epuizat

Postat în 30 Iunie 2010 de David

Fanii trupei Cranberries sunt din ce în ce mai aproape de data la care își vor vedea idolii în România. În acest moment, biletele la Tribuna Oficială, la prețul de 170 lei s-au epuizat. Sunt în continuare in vânzare bilete la prețul de 120 lei – Gazon B,  și 140 lei – Tribuna și 190 lei – Gazon A. Concertul este organizat de Events și prezentat de Redd’s. Citeşte în continuare

Comentarii (0)

Noaptea Institutelor Culturale

Postat în 23 Iunie 2010 de Lupul Moralist

Patru instalaţii de artă digitală ale unor artişti francezi, bucate franţuzeşti de la Ici et Là, un târg de design şi de accesorii marca Dan Pierşinaru şi o oră jumatate de scurtmetraje pe care nu le-aţi mai văzut până acum, acestea sunt doar câteva din surprizele care vă aşteaptă la Noaptea Institutelor pe Dacia 77 la Institutul Francez, pe 25 iunie de la 17 la 2 dimineaţa. Citeşte în continuare

Comentarii (0)

Redd’s cu “aroma” Cranberries: ediţie limitată, 20 iulie, stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti

Postat în 08 Iunie 2010 de David

Sub platforma “Too tasty for men!”, berea Redd’s sponsorizează unul dintre cele mai aşteptate evenimente muzicale ale verii: concertul The Cranberries la Bucureşti. Citeşte în continuare

Comentarii (0)

Spune-mi ce culoare are oraşul tău, ca să-ţi spun cât de vesel eşti.

Postat în 03 Iunie 2010 de Pisica Nemernica

This is the beginning of a colour movement that will spread around the world.” Citeşte în continuare

Comentarii (0)

Biletele la concertele Events în RATE şi în librăriile Humanitas din toată ţara, doar prin CardAvantaj

Postat în 03 Iunie 2010 de David

Amatorii de muzică îşi pot cumpăra acum în RATE biletele la concertele organizate de către Events din întreaga ţară, prin reţeaua Eventim prezenta în librăriile Humanitas. Citeşte în continuare

Comentarii (0)

Începe IARMAROC FEST 2010

Postat în 19 Mai 2010 de Pisica Nemernica

Mai exact, vineri, 21 mai, la fosta bază militară de lângă Urziceni, la 45 km de Bucureşti. Până pe 23 mai, veţi putea asculta peste 200 artişti ce vor performa pe 14 scene. Şi dacă tot vorbim în cifre, mai găsiţi acolo peste 15o de negustori cu produse handmade, festival de film cu 100 titluri româneşti, perimetru de joacă cu 12 tipuri de distracţii, 16 baruri, 90 de barmani, 20 de bucătari, camping pentru 2.000 corturi, 4.000 locuri de parcare şi 3 zone pentru mâncare. Citeşte în continuare

Comentarii (1)

Vicenţiu Gârbacea says: Tre’ să vezi “Cinemaguerrilla”

Postat în 11 Mai 2010 de Pisica Nemernica

Vicenţiu ne recomandă Cinemaguerrilla, filmul regizorului şi scenaristului Marian Baciu, un documentar despre noul cinema românesc. 30 de interviuri cu tineri regizori, producători, actori şi critici de film despre ce uneşte şi ce desparte filmele româneşti din noul val, în ce direcţie se îndreaptă şi din ce curent fac parte. Citeşte în continuare

Comentarii (0)

Cum ne-am petrecut primul JAFF din istorie

Postat în 09 Mai 2010 de Lupul Moralist

Nu ne-a sunat ceasul, iar mie mi-a intrat fusta la apă, graţie maşinii-de-spălat-care-ucide-hainele-minunate. Epic fail, dis de dimineaţă. Aşa că am înhăţat una bucată aparat foto, două bucată genţi şi pe-aici ţi-e drumul, căci pe la 9 jumătate oamenii începuseră deja să se instaleze la terasă. Citeşte în continuare

Comentarii (12)

Jeremy Jay, poetul pop, vine în Bucureşti pe 29 mai la FRONT

Postat în 27 Aprilie 2010 de Lupul Moralist

Un fel de Peter Pan în peisajul muzical actual, cum îl prezintă Pitchfork, cântăreţul californian Jeremy Jay vine la FRONT (Calea Rahovei, 196 A) pe 29 mai, cu cele mai noi piese de pe albumul Splash, ce urmează să fie lansat anul acesta de K Records. Biletele, cu preţuri începand de la 20 Ron, s-au pus în vanzare pe Myticket.ro si Eventim.ro. Citeşte în continuare

Comentarii (0)

Travka. Probabil cea mai iubită trupă din România.

Postat în 16 Aprilie 2010 de Pisica Nemernica

Când spun asta, nu mă refer neapărat la numărul fanilor, ci la intensitatea cu care iubesc ei trupa asta. Pur şi simplu plutea, aşa, dragostea în aer, cred că de asta zâmbeau încontinuu băieţii de la Travka pe scenă, aseară în Silver Church. Citeşte în continuare

Comentarii (6)

Amantul meu cel de toate zilele

Postat în 08 Aprilie 2010 de Oaia Naravasa

Ne certăm zilnic şi îl scuip de fiecare dată cand pot. Si îl urăsc pentru că îmi face creierii muci şi mă istoveşte. Mă păcăleşte cu poveşti parfumate şi după, îmi trece pe la nas o pereche de şosete murdare. Şi urlă cu muzică pe fundal din toţi rărunchii.

Picture 2

Ieri ne-am certat iar. M-a rătăcit pe nişte străduţe şi m-a pus să iau metroul deşi tot ce voiam era să merg. Şi apoi a încercat să mă împace cu un joc de lumini stupid şi linişte crâncenă la miez de noapte. Dinadins a tăcut când aş fi vrut să mă pot certa. Citeşte în continuare

Comentarii (8)

Evenimente viitoare

3D album alcool alexandrina hristov Alice Amsterdams arta arta contemporana artisti contemporani artisti romani artisti straini audiovizual autor francez bani Berlin biciclete bob dylan Bucuresti carte carti cartile noastre de capatai Charlotte Gainsbourg cinema ciuc summer fest club concert concerte concurs concurs cu premii Cranberries Cut Copy dance weekend desene design designer designeri straini Devendra Banhart Discoballs documentar E.M.I.L editura Vellant emil erotica exactitudes expozitie expoziţie foto eye candies Fabrica facebook faithless fashion fashion is not for the masses Fatboy Slim festival film filme fotograf fotografie fotografii front fun Germania giveaway Green Hours grimus Guillermo Arriaga haine Iaşi ilustratie indie inspiration Institutul Francez ioana nemes jaff jaff 2 jazz Jeremy Jay just another fashion fair not kissogram lansare album les elephants bizzares Liberte love Lu Cozma lucruri inutile moda moda strazii mojo morala lupului moralist Munich muzica muzica free muzica live muzica noua muzica romaneasca muzica saptamanii muzica straina Muzică New York Olanda oneday perfect zero for infinity performance petrecere Placebo poezii poze proiect punk regie Retorno 201 retro Revelion rock romanesti romanian bands romanian music Royksopp scriitor american scriitor francez scurtmetraj scurtmetraje sensor serge gainsbourg Serj Tankian Sibiu silent strike Silver Church Snow Patrol sounds candy Soviet species spune pe scurt statement fashion Suie Paparude tatuaje teatru terasa fabrica the ark The Moood Tony Gatlif Travka UK US vama veche video vizual who shot rockroll Woody Allen zone arena