Style icon-urile nu mor niciodata. Nici daca trecerea anilor le umbreste chipul, le brazdeaza tenul sau le aspreste vocea. Françoise Hardy s-a nascut in Parisul anilor ’40, fiind contemporana cu Jane Birkin, Serge Gainsbourg sau Marianne Faithfull.

“Comme les garçons et les filles de mon age, connatrais-je bienta’t ce qu’est l’amour“, fredona tanarul Paris alaturi de Françoise, pe acordurile calde ale muzicii ei. Figura ei adorabila, glasul de adolescenta si frumusetea candida i-au ramas fidele si dupa varsta de 60 de ani. Prefer sa mi-o amintesc insa, supla, sfioasa si inalta, in floarea varstei.

1968. Cantareata Françoise Hardy, cel mai bine vandut artist al Frantei dupa Brigitte Bardot, isi incepe show-ul la Savoy, in Londra. Dupa ce si-a asigurat un loc fruntas in topuri cu “Tous les Garçons et les Filles”, “Et Même” si “All Over the World”, artista isi anunta audienta infierbantata ca va incerca un nou chanson. Tracul o face insa sa uite versurile. Cu mintea incetosata, paraseste scena si declara a doua zi pentru presa ca va renunta sa mai apara in concerte. In varsta de 24 de ani, Hardy avea deja peste doua milioane de albume vandute, insa decizia de a parasi scena in favoarea studio-ului ii este irevocabila. Ura sa calatoreasca si spunea adesea ca viata de muzician, mereu pe drumuri, mereu intre orase, niciodata in acelasi loc, nu i se potriveste.

Françoise Hardy a devenit o figura iconoclastica a anilor ‘60 cantandu-si baladele triste si sarmante. Incarnarea culturii pop a epocii, o IT girl dezinvolta, cu parul lung, in jeans, cantand la chitara la programul de varietati muzicale. A fost vocea unei generatii. Britanicii invatau franceza pentru a-i intelege tanguirile seducatoare, cantecele despre iubiti si iubite, despre amoruri adolescentine, pentru a ingana vers cu vers alaturi de ea.

Cand a repetat inregistrat “All Over The World”, bariera lingvistica a fost definitiv daramata. In engleza sau in franceza, Hardy vorbea la fel pentru oricine resimtea farmecul si decadenta unor ani dominati de frumusete, rock’n’roll si libertinaj.

S-a nascut in Paris, in 1944 si a fost crescuta doar de mama. In adolescenta compunea cantece inspirate de muzica de la radio, Everly Brothers si Elvis numarandu-se printer favoritii sai. O figura absenta in copilarie, tatal a dorit sa se revanseze facandu-i cadou o chitara dupa bacalaureat, lucru care a schimbat total cursul lucrurilor. De la o joaca la compunerea propriilor piese nu a fost decat un pas. In primavara lui 1960 a inceput sa mearga la auditii pentru case de discuri, semnand ulterior un contract cu Vogue Records.

Doi ani mai tarziu a lansat slagarul ce avea sa rasune pe buzele tuturor, “Tous les Garçons et les Filles”, ce s-a vandut in peste doua milioane de exemplare, o performanta neizbutita de Edith Piaf nici in 18 ani. Hardy si-a cultivat rapid o imagine si un stil inconfundabil cu ajutorul partenerului sau de atunci, fotograful Jean-Marie Périer. Apoi a ajuns o figura nelipsita de pe copertele Paris Match, purtand creatiile lui Yves Saint Laurent, Paco Rabanne si André Courrèges. La 24 de ani poza pentru Vogue si petrecea alaturi de Rolling Stones. Frecventa cele mai in voga cluburi londoneze si se intersecta mereu cu band-urile de senzatie ale decadei.

“Eram foarte timida, fireste, pentru ca nu ii cunosteam si nu ma cunosteau. Toti imi pareau atat de diferiti, felul cum se purtau era frapant. Nu stiam nimic despre droguri, eram foarte naiva. Am aflat cu timpul ca toti muzicienii care imi pareau atat de carismatici si increzatori erau cel putin drogati”, spunea Françoise in 2003, pentru The Independent.  A renuntat insa la viata de star. Hardy s-a indragostit de astrologie, cu care a venit prima oara in contact la inceputul anilor ‘70. A devenit specialist in diagrame astrologice, fiind gazda unor show-uri radiofonice in care studia diagramele celebritatilor. “Odata ce ai inceput sa inveti, nu te mai poti opri“, spunea Hardy despre pasiunea ei. “Astrologia ne invata sa ne ajutam pe noi si pe ceilalti, insa e o iluminare partiala. Nu detine toate raspunsurile ».

Anii ‘60 au celebrat frumusetea eterica a unei Françoise Hardy elegante, distinse, ce ingana melodii pasionale create dupa suflul si asteptarile unei generatii indragostite. Era diferita. Suava si degajata, ca o gura de aer proaspat, neutralizand sexualitatea debordanta a lui Bardot. Avea o timiditate de adolescent, care a insotit-o toata tineretea, imbracand-o intr-o aura de mister amestecat cu dragalasenie. “Eram foarte tanara, si ca minte, si ca spirit, spunea ea despre acea epoca. Fetele din acele zile erau mult mai tinere decat cele din ziua de azi. Nu stiam cum sa le vorbesc oamenilor. La 18 ani, inca nu stiam cum se fac copiii. In schimb, cand fiul meu a implinit cinci ani, el stia deja.”

Bob Dylan a cerut sa o intalneasca atunci cand a venit in Paris pentru primul sau concert la Olympia, in 1966. Pe coperta discului “Another Side of Bob Dylan”, din 1964, artistul a scris poemul “Some other kinds of songs”, in care ii dedica muzei sale aceste versuri:

for françoise hardy
at the seine’s edge
a giant shadow
of notre dame
seeks t’ grab my foot
sorbonne students
whirl by on thin bicycles
swirlin’ lifelike colors of leather spin
the breeze yawns food
far from the bellies
of erhard meetin’ johnson
piles of lovers
fishing
kissing
lay themselves on their books. boats.
old men
clothed in curly mustaches
float on the benches
blankets of tourists
in bright red nylon shirts
with straw hats of ambassadors …

Pe aceeași temă: