Mixam prohibitie, flappers post-moderne, jazz, candelabre, downtempo electro, clasicul Klaus, cocktailuri, live band cu trei alamuri si o voce care ar putea sa aduca gospelul in biserica de argint. Shaken and stirred by Waldeck, joi, 23 februarie, intr-un Silver Church plin pana la refuz, in care dansam, deschis si fericit, usor provocator, si pe ritmuri si pe langa ele.
E genul de eveniment la care te prinzi ca e inutil sa ajungi la timp dupa cei 900 attending pe Facebook. Ti-o confirma taxiurile insirate nervos pana inspre Calea Plevnei. O vezi in freamatul nesfarsitului sir de dansatori-doritori de la intrare. O simti la garderoba si la bar, unde, cu toata eficienta staff-ului, socializezi fortat 20 de minute. Si la warm-up basii boxelor ne accelereaza pulsul si stii ca am venit cu asteptari aproape prea mari si speri ca poate clubul o sa se dilate ca sa incapem toti. Trec aproape trei ore, dar oamenii tot vin in valuri; sunt cu Waldeck de pe vremea „Balance of the Force” (1998); stiu ca joia e noua sambata; au venit sa fie vazuti de toti cei care conteaza intre hipsteri si yuppies; si ora inainteaza pana la 23:45 si trepidatia creste, creste.
Si atunci intra trombonul, clarinetul, saxofonul si percutia groovy, Sally G isi unduieste soldurile pana in fata microfonului, iar dincolo de sintetizator se prefigureaza portretul austriacului care si-a patentat tipul propriu, relaxat si lejer, de trip-hop si chill-out. Incep sa picure sonor acordurile de la „Get Up Carmen”, apoi vocea le transforma in „Memories”.
Teama de sperante prea mari se pierde in zambete si pasi cadentati, in „All the souvenirs/ In my memory/ Got me ruining my soul”, printre cupluri care se iau in brate si paiete si dans. Suntem intr-un lounge devenit sala de bal, intr-un fel de post-belic incert. Suferim de „Midsummer Night Blues”. Cei sase muzicieni si producatorul care ii struneste de la keyboard aduc tango si swing la zi, timp de o ora si jumatate. La bis sunt epuizati, si ei si albumul „Balroom Stories”, insa Sally nu se indura sa plece fara sa ne ofere inca doua portii de slagar. Biseaza o data cu „Memories” si a doua oara cu „Addicted”.
Klaus Waldeck da hotarat semnalul iesirii din scena, dar balul continua – la Viena, la Bucuresti, New York, Marseille, sau oriunde simte fiecare ca se afla. Ca la Parov Stelar si la Wax Tailor, ramai cu impresia unui concert supra-populat, memorabil, personal; o paranteza de spatiu si timp, in care pianul de jazz s-a reintalnit fericit cu clapa electro. Cu „Memories” despre solo-urile initiale de alamuri si o voce absolut memorabila, Waldeck au marcat oficial deschiderea sezonul bucurestean primavaratic de baluri contemporan/post-moderne.
Foto: Claudiu Popescu
