Club Control, 26 iunie 2011. Acestea sunt coordonatele la care Gifts from Enola a schimbat lumea mea muzicala asa cum bombardierul dupa care este numita, Enola Gay, a schimbat lumea atunci cand a lansat prima bomba atomica.
Pe scurt, Gifts from Enola e o trupa americana nascuta cu vreo 5 ani in urma in statul Virginia si care a lansat trei albume proprii si unul in combinatie cu trupa You.May.Die.In.The.Desert. Cel mai recent este autointitulat si, dupa lansarea de anul trecut, este acum promovat intr-un turneu in Marea Britanie si restul Europei.
Se spune ca muzica lor este post-rock instrumental. Mie nu imi e clar ce inseamna post-rock. Mi se pare un termen vag, mult prea larg si care dupa zeci de ani de folosinta include aspecte de la The Velvet Undergound pana la Sigur Ros. Specific insa este predominanta muzicii instrumentale, vocea fiind folosita ca un alt instrument exploatat mai mult (cum face Sigur Ros) sau mai putin (cum face Gifts from Enola). Dar termenii acestia nu sunt importanti aici, pentru ca e simplu sa descrii Gfts from Enola : they rock.
Ora oficiala de incepere a concertului era 21, dar ca de obicei a fost pur orientativa, o ora numai buna sa ajungi in club ca sa iei un avans la bautura si sa socializezi. Dupa vreo doua ore in care trupa si-a terminat repetitiile si si-au luat geamantanul uitat intr-un colt al salii, cei patru membri au urcat pe scena. Asteptarea a meritat pentru ca totul a sunat perfect, in armonie deplina, asa cum nu am mai auzit de mult in vreun club de la noi.
Nu stiu cate piese au cantat si am recunoscut doar una, Alagoas, aceasta fiind una din putinele care au si versuri. Motivul e ca piesele lor n-au o structura standard si in asta consta experimentalul si progresivul din muzica lor. Au cantat putin peste o ora, dar am simtit ca au trecut si depasit intreaga istorie a rockului. Piesele sunt fragmentate si dinamice, cu schimbari de ritm si timbru oscilant. E un joc permanent intr instrumente care parca isi paseaza fara incetare controlul : acum condusa de tobe, piesa e preluata de chitara, schimbata de bas si iar transformata de tobe. Introurile sunt prelungi, simpliste, cu sunete distorsionate de chitara si care evolueaza mereu in texturi complexe, dense de rock dur. Fiecare piesa, luata separat, pare alcatuita din ritmuri si motive culese din tot ce e mai bun in muzica rock. Asa cum aratau si tricourile a doi membri, un chitarist si basistul, Gifts from Enola se aseamana fie cu Caspian, o alta trupa de rock instrumental, fie cu Metallica. Imaginati-va ca Pink Floyd s-a reorientat catre metal si obtineti efectul concertului de aseara.
Nu am ce sa le reprosez. Au demonstrat ca un tobosar, doi chitaristi si un basist pot produce pe scena toata muzica rock in stare sa te faca sa te misti, dar si sa te cuprinda in momente de trip, sa dai din cap asa cum l-am surprins pe David ca a facea (pentru mine un semn clar ca a fost un concert reusit), dar si sa sari asa cum faceau ei pe scena. Momentele care puteau fi imbunatatite (si spun asta mai mult ca sa gasesc nod in papura) sunt cele vocale care chiar daca sunt rare nu aduc niciun plus de valoare.
Neplacut cu adevarat a fost un moment intre piese in care a fost liniste deplina cat timp unul din ei a inlocuit o coarda la chitara. Atunci au spus ca le-a placut pizza pe care au mancat-o la noi si ca nu sunt obisnuiti cu bisurile la final. Dar publicul, ca si mine, era prins complet in muzica lor. Au fost trei piese in bis si totusi au plecat in strigate de ‘one more ! one more !’. Fara indoiala concertele Gifts from Enola nu trebuie ratate.
Foto/Video: David Burlacu
