„Primul meu fum” e fix genul acela de carte care iti da avantul creator numai bun de leapsa de dat pe bloguri. Am achizitionat si citit cartulia cu foamete si fumegand, in cautare de povesti cel putin la fel de inimoase ca in “Prima dezamagire” si “Primii blugi”.

Ce am gasit acolo nu voi recenza, caci nu vreau sa-i stric hazul, sa va topesc curiozitatea sau sa rarefiez haloul de fum din jurul volumului. O sa va spun doar c-am dat-o gata in trei ceasuri, ca mi-a starnit o foame teribila de si mai multe astfel de titluri si ca mi-a dat ghes rememorarii propriului meu prim fum.

Am aprins prima tigara din viata mea tarziu. Aveam aproape 18 ani, eram in clasa a doisprezecea la Bal, si nu-mi dorisem niciodata sa pun gura pe tutun. Doamne fereste! Nu intelegeam fascinatia teribila a viciului, nu gaseam placere in emanatiile de fum ale celor din jur, ba chiar imi persecutam verbal prietenii, ca un parinte sacaitor, atunci cand dadeau sa-si aprinda o tigareta. Apogeul acestor actiuni cu aura de decret european-contemporan a fost atins chiar cu putin timp inainte de marea degustare, cand, in cadrul unui schimb de cadouri pe ne-ve (cu tragerea de biletele si cumpararea de ceva cui-ti-o-nimeri) derulat in incinta clasei, am surprins un coleg despre care nu stiam absolut nimic (decat ca fumeaza), cu un calendar artistic cu nuduri. Care era perfect in regula, daca n-ar fi purtat pe prima pagina inscriptia acuzatoare “La multi ani & la mai putine tigari!XO”.

Revenind la ziua marilor inceputuri (com)promitatoare, primul meu fum a fost aprins, asadar, la Bal, cand i-am cerut prietenului de pe atunci, fumator de ceva timp, o tigara. Din care initial nici n-am stiut cum sa trag. Of, ce chinuitor talent. Nu mi-a lasat nicio impresie. Poate si pentru ca era un Kent 1, ramura de brand pe care pana in ziua de azi n-am reusit s-o inteleg. Sau s-o asimilez. Cert este ca momentul a fost si imortalizat pe o camera cu film ce, datorita vechimii si conditiilor de fabricatie indoielnice, ar putea efectua in ziua de azi niste cadre socotite, cu succes, lomo.

Al doilea fum trebuie sa fi fost cerut de la colega Alina Listachi, in preajma Bacului, de data asta un Kent 8, care, a facut, probabil, diferenta, soldandu-se cu reminiscenta unei ameteli teribile si a unui gand fugitiv ca eu n-o sa ma apuc, realmente, de fumat.

Am intrat apoi la facultate. In vara aceea am mai tras cateva fumuri, singurul exces notabil constand in perseverenta cu care am dat gata cinci tigari in douazeci de minute, de ochii lumii. In octombrie mi-am cumparat primul pachet, un Parliament lights, cred ca asa ii zicea pe vremea aia, pe care l-am aruncat cu tot cu bricheta dupa trei zile, intr-o manie zeloasa de a elimina orice recidive.

Acum fumez tot Kent 8 si ma doare capul. Nu-mi mai plac tigarile. Imi place doar sa fumez.

Leapsa merge mai departe la oricine doreste sa si-o asume :-)

Pe aceeași temă: