Ok, mă entuziasmez eu destul de uşor, şi la fel de uşor îmi trece, dar demult nu m-a mai prins o muzică în halul ăsta. De la ultima obsesie cu Can, pe care nu credeam că o voi putea înlocui cu ceva de la o trupă mai recentă. Dar uite că:
Menomena cică nu vine de la Mah Na Mah Na, ci a fost ales pur şi simplu “pentru felul în care se rostogoleşte şi alunecă pe limbă, cumva sexual”. Băieţii ăştia trei, care fac baie împreună adesea, sunt din Portland, şi se joacă atât de bine cu ritmurile, încât nu poţi să nu clatini stupid din cap când le asculţi piesele. Really.
Gay A. Despre cum “m-am străduit toată viaţa să fac paşi mărunţi în direcţia cea bună şi nu pricep de ce dracu’ nu scap de boala asta odată, doar am luat pastile, am făcut tratamente, am încercat, am încercat”.
A beautiful takeaway show, pe străduţele din Paris. Wet and rusting [ca bicicleta mea :-( ]
Rotten Hell mă duce cu gândul la videoclipurile Sigur Rós.
Iată şi pagina lor de web, care, după ce că arată de parcă a făcut-o un copil de clasa a doua, îţi mai dă şi dureri de cap. Ah, cum să nu-i adori?
