Parintii mei erau expresia cea mai elocventa a negarii traditionalismului. Au fost nonconformisti la vremea lor si s-ar fi incadrat, cu siguranta, si astazi, in canoanele “coolness”-ului. Le placea sa se imbrace deosebit si, mai ales, unic. Moda strazii a existat si pe vremea comunismului. Dar optiunile erau numarate. Puteai alege intre a-ti lasa imaginatia sa lucreze cot la cot cu a croitoresei – asta daca aveai bafta, sau a purta ceea ce altii creasera pentru tine. Fondul Plastic era principalul furnizor de haine rupte, la propriu, din tipare. Fie ca era vorba de o pereche de sandale cu catarame, parca mai reusite decat modelele batranesti made by Antilopa, sau de o fusta de in vopsita manual. Sau poate de margelele insirate pe cordelute de piele, si de gentile manufacturate in cel mai fantezist registru permis de etica epocii. La cununia civila, mama a imbracat o rochie turquoise din matase pictata manual. Era opt noiembrie, Bucurestiul alb si nins, iar ea a dansat toata seara – pantofi cu toc pe dusumelele de la Hanul lui Manuc si faldurile rochiei de la Fondul Plastic.

Sa te imbraci de la Fondul Plastic era, in urma cu 30 de ani, echivalentul contemporan al expresiei “sa fii pe trend”. Gaseai piese unicat, in general tesute de mana sau brodate cu migala, in culori si modele mai putin vehiculate prin magazinele comuniste. Esarfe, ii, fuste, pantofi, palarii si accesorii. Pentru ca lucrul la un astfel de articol era pretentios si de durata, preturile erau si ele putin peste medie. Pentru o rochie trebuia sa platesti mai mult, aproape valoarea unui salariu din vremea respectiva. Fondul Plastic era solutia “de criza” nu numai pentru doamne, ci si pentru barbati.

Camasile si cravatele din panza si lana vopsite in baie de culoare, pentru a capata un degrade de nuante, erau printre cele mai cautate piese.

In prezent, magazinele care functionau sub egida Uniunii Artistilor Plastici pastreaza foarte putin din “tezaurul” post-comunist. In Bucuresti, magazinele din curtea Hanului cu Tei sunt darnice cu pasionatii de antichitati, insa au o zestre foarte vaga. “Ţesaturi nu mai face nimeni, iar posete, genti, lucruri din astea, se mai gasesc, daca ai noroc, la Galeria Galla, de pe Ion Mihalache”, spun, neincrezatori, majoritatea vanzatorilor. “Fondul Plastic a murit, traiasca magazinele de acuarele, sevaleturi, planse, panze si guase”, mi-a spus proprietarul galeriei OB-Art de pe Bulevardul Magheru. “Tot ce avem aici este marca Fondul Plastic. Tablouri, icoane pictate pe lemn, statuete, bratari din piele. Noi avem obiecte de artizanat. Haine nu se mai fac de ani buni… Acum toti lucreaza independent”. Uniunea Artistilor Plastici avea sedii in toata tara, insa marea lor majoritate nu mai activeaza. Dintre artistii de atunci, majoritatea studenti, s-au ridicat designerii de acum. Selectia naturala si-a spus cuvantul in cazul Fondului Plastic. A alunecat lent in uitare, iar disparitia lui e privita cu nostalgie nu doar de artisti, ci, mai ales de fostii cumparatori.

Dupa jumatatea anilor ’90, oferta de magazine a fost de-a dreptul exploziva. Practic, aveai de unde alege, dar Fondul Plastic inca avea clientela sa, fidelizata de-a lungul deceniului anterior. Treptat, magazinele s-au imputinat. Patrunderea in Romania a brandurilor internationale a fost dublata de aparitia magazinelor de designer si a concept-store-urilor, promotoare ale aceluiasi stil “unicat”. “Divizia” de instrumente de pictura a migrat catre magazinele specializate, intalnite acum la tot pasul, prin centrul istoric al Capitalei, iar colectiile de imbracaminte pictate in ape au fost inlocuite de boutique-uri.

Cand eram copil, tata ma lua de la Şcoala de desen si mergeam impreuna la Fondul Plastic de la Gara de Nord, sa isi cumpere tuburi de vopsea si pensule. Inauntru plutea un iz greu de ulei si tempera. Trageam puternic in piept acel miros, ca pe un parfum pretios. Era liniste si o lumina fada se juca de-a lungul ferestrelor inalte. De atunci au trecut mai bine de 12 ani, iar Fondul Plastic s-a inchis. Acum, cand intru intr-un atelier de pictura, inchid ochii, narile mi se umplu de mirosul de ulei si vopsele si lumina se joaca iar in cerculete pe zabrelele ferestrelor. Sunt din nou in camera cu liniste si culori moi.

Pe aceeași temă: