Pentru cinica Mona, jurnalista la unul dintre cele mai populare tabloide ale Bogotei, fragedele sperante cultivate in studentie, de a scrie si altceva inafara de relatari hiperbolice ale evenimentelor mondene, par sa se fi naruit iremediabil.

In amorteala insipida care ii pune, incet-incet, stapanire pe existenta, tanara nu mai spera decat la abolirea unor sarcini de serviciu extrem de neplacute pentru orgoliul propriu, precum interviurile luate fotomodelelor. Nici vestea neasteptata ca trebuie sa calatoreasca, pe o ploaie torentiala, intr-un asezamant rau famat pentru a scrie un reportaj despre aparitia unui inger, nu reuseste sa o scuture de indoieli.

Aventura Monei spre satul Galilea, locul unde se produsese prodigiosul eveniment, incepe cu drumuri de tara presarate cu vagabonzi, suvoaie noroioase ajungandu-i pana la genunchi si nenumarate usi trantite in nas. La urma urmei, oamenii devin suspiciosi cand vine vorba sa-si imparta secretele, si mai ales cu lumea larga, astfel ca, pentru Mona, incercarea de a obtine cat de putine detalii despre ceea ce Galilea pazea de straini cu atata strictete, devine o reala desfasurare de forta de convingere. Insa cand este condusa la inger, perspectiva ei asupra veridicitatii povestii este zdruncinata iremediabil. “Cine este acest baiat, acest tanar spirit, acest amant inalt si oaches ce raspandeste in jurul sau lumina si impacare si vindeca sufletele?”, isi chestioneaza ea ratiunea. Moralitatea, luciditatea si credinta launtrica ii sunt puse la grea incercare.

In timp ce satenii ingenuncheaza in fata acestui inger cazut, iar Biserica si armata se pornesc intru distrugerea lui, Mona se simte invaluita de o beatitudine stranie, aproape supranaturala, de o dragoste deopotriva spirituala si carnala pentru fiinta ce i-a iesit in cale. Simturile ii sunt seduse mai intai de credinta vremelnica a oamenilor, si apoi, iremediabil, de dramatismul ingerului, in ciuda faptului ca inca incearca sa expliciteze in termeni rationali ceea ce i se intampla. Epilepsie, abuz de substante, superstitii, nebunie temporara, trece ea in revista posibile explicatii pentru starea lui, nesatisfacatoare insa. Viata de dinainte si-a modificat cursul ss structura, iar realitatea la care Mona trebuie sa se intoarca devine una dureroasa, impasibila, neiertatoare, purtatoare perfida a crucii efemeritatii.

Laura Restrepo ne infatiseaza, insa, dincolo de acest fir narativ, nevoia speciala pe care o au oamenii din popor pentru spectaculos, pentru aparitii angelice. “Dulce companie” este un studiu fascinant asupra atat de diferitelor perceptii pe care le au oamenii asupra aceluiasi fenomen si asupra felului in care colectivitatile fac fata situatiilor apasatoare sau dureroase. Este presupusul inger un sfant sau un nebun? Şi daca este un proscris, un produs autoproclamat si apoi vehiculat prin rumorile colective, trebuie el sa primeasca o pedeapsa? Este speranta pe care o revarsa asupra saracaciosului bario buna sau nefasta? Daca iti doresti raspunsuri clare, sigure, usor deductibile, aceasta nu este cartea potrivita pentru a le afla. Daca ai pornit, insa, in cautarea unui sens, a unei licariri in invalmaseala vietii, in fragilitatea existentei, acest volum iti va dovedi ca merita fiecare ceas.

Laura Restrepo – DULCE COMPANIE, Editura Humanitas, 2008