Cam asa si cu experientele de viata, odata ce ele iti frang inima, nu le poti da mai departe altuia. Macar lasa-l pe el sa invete din ce a trecut, ca doar e si el om. La fel si eschimosul.
De ce sa-i trebuiasca inimile frante, mai ales cand ii si canti suav acest lucru? El sa se incalzeasca la uleiul de foca, sa puna cub de gheata peste cub de gheata sa-si faca un acoperis, mai o ciosvarta de pinguin neprotejat de lege, mai o tocana de radacini, ce-i trebe lui fantezii din astea de Arizona Dream? Sa se calatoreasca, zic, sa se cunoasca om cu om, inima franta cu eschimos imbracat bine, sa vezi atunci caldura ospitaliera. Si daca tot nu vrei sa ajungi acolo, macar la Clubul Taranului aseara sa fi ajuns, sa vezi foc si vapaie in inimile celor care dansau.
Si acum sa incepem:
Un ceai cald, un mare grup de prieteni, un taximetrist calm care sa nu spuna decat ca e foarte frumos afara din cand in cand (eu, infofolit ca un ghem il priveam cu ochi neseriosi, pentru ca vezi si tu cum e afara chiar si acum) pe drumul spre Clubul Taranului si un concert aparte, semnat de o formatie la care de fiecare data cand am ocazia, ma duc cu drag, au facut din seara de ieri, 17 noiembrie, o intamplare aparte.
Nu te intelegi gresit niciodata cu versurile cantate ale celor de la Kumm, ca despre ei este vorba. Sunt acolo, prinse dupa o lunga gandire, feeling, ce vreti voi, si chiar daca par iesite la nimereala, dictionarul sentimentelor e intotdeauna pe acelasi nivel cu felul in care te simti tu la concertele lor.
Adica, ok, il privesti pe Oigan la chitara. El e energic, cu o tigara smechereasca in coltul buzelor si fumul aferent serpuind aproape pervers prin intunecimile abia gasite ale luminii de pe scena, o chitara aproape extraterestra in maini si un dans de zici ca-i papusa de paie. Te ia valul imediat, ajutat de ritmurile lui Utu Pascu de la bas si ale lui John Ciurea de la tobe. Bati din picioare, sari, te uiti apoi la prietenii tai, ii urmaresti in febra acelorasi sentimente si te prinzi: Esti de acolo! Clapele lui Andras, saxofonul lui Iordache si vocea lui Catalin sunt prietenii tai imaginari, dar atat de reali care te aduc acolo unde vrea Kumm sa te aiba. On the dancefloor, baby!
A fost exact spiritul de noapte racoroasa de care aveam nevoie. Evil Eye, Dictionary, Curse, O mie de chipuri, toba mare venea spre noi ca apucata, Police, Beautiful Country, Pop Song, aparatul foto incepe sa danseze si el odata cu mine, Pink Balloon, Angels and Clowns, o canuta de ceai cald. Asa, ca piese vechi, sa ne obisnuim cu sound-ul, zbantuit. Condimentat cu o piesa noua, chiar motivul turneului, Eskimo. Asa, cum spune si videoclipul provizoriu, o melodie de calatorit cu masina pe coclauri pana te gaseste zbenga pe repeat. Si cu o cireasa de pe tort: cover dupa Make Some Noise (Yeah, them Bestie Boys), cu toata lumea catarata care pe unde apuca, chiar si pe toba mare care venea spre noi, si un Oigan rapper rapid de parca nu vedea si ziua de maine.
Frumos a fost, lume atat cat ne trebuie sa avem pe unde dansa fiecare sau sa facem poze cu filmulete, un club pe care eu nu-l mai vizitasem de mult dar care mi-a facut cu ochiul (arata ca un mic teatru, si asta ii ajuta foarte mult la concerte, poti sa faci dintr-o piosenie de eveniment, cu destula spontaneitate, orice dracarie iti trece prin cap) si… si restul se va vedea si din poze:
