Recurenta nu a fost niciodata un fenomen strain scriitorilor. La Jonathan Safran Foer, ea s-a concretizat intr-o neobosita calatorie sufleteasca. Gonind prin nebuloase si explozii de lumina, basculand prin cotloanele cele mai adanci ale constiintei, rezonand la perfectie cu bataile cordului, “Extrem de tare si incredibil de aproape” urmeaza indeaproape volumul-cult “Totul este iluminat”.

Un robot telefonic, o pereche de manusi albe, un set de carti de vizita, o cheie, teancuri intregi de caiete mazgalite, doua palme tatuate cu DA si NU. Tandrete, brutalitate, dragoste si intuneric. Inghitite de mintea nobosita a unui copil, luminate intermitent de tavanul plin de stelute fosforescente al odaii lui.

Oskar Schell este un preadolescent precoce. Inventator amator, designer de bijuterii, astrofizician, cantaret la tamburina si pacifist, la numai noua ani, Oskar observa viata din postura unui cercetator care cauta adevarul absolut. Asta in timp ce rascoleste in sus si-n jos New York-ul dupa incuietoarea ce s-ar putea potrivi cheitei misterioase lasate in urma de tatal sau, ucis in atentatele de la 11 septembrie. Povestea capata amploare pe masura ce se inoada cu franturi din tineretea maturata de bombardamentele de la Dresda, a bunicilor sai.

Momentele dramatice alterneaza constant cu secvente de comedie pura ce iti starnesc cel putin un zambet larg pana la urechi, iar personajele sunt demne de peliculele lui Wes Anderson. De exemplu, scena in care Oskar ii adreseaza o scrisoare lui Stephen Hawking, intrebandu-l, pe un ton aproape solemn “Pot sa fiu protejatul dumneavoastra?”. Micului geniu Oskar ii vei rezista cu greu; iti vei dori fie sa-i arzi o palma, fie sa-l sufoci cu o imbratisare. Dar vei inclina, fireste, catre a doua varianta, pentru ca Foer nu face din Oskar un adult miniatural nesuferit. Nu il lipseste de stangacia si curiozitatea caracteristica varstei, „inventiile” sale fiind exact ce te-ai astepta de la un copil de noua ani, iar realismul dorintelor lui fiind explicabil prin trauma emotionala traita.

Cartea capata complexitatea unui jurnal, in care Foer alterneaza pasajele narative cu desene, fotografii evocative, coduri numerice si pagini ilizibile pe care literele s-au incalecat. Multe dintre ele nu vor capata sens decat dupa incheierea lecturii, dupa rasfoirea ultimei pagini, cand puzzle-ul va fi complet. Calatoria lui Oskar prin New York se incheie opt luni mai tarziu, cand, dincolo de incuietoarea pe care o pazeste cheita, va descoperi, putin cate putin, si cate ceva despre oameni si despre legaturile aparent accidentale care ii aduc laolalta si ii ajuta sa se regaseasca indiferent de adancimea rupturilor dintre ei.

“Extrem de tare si incredibil de aproape” dovedeste ca Jonathan Safran Foer nu a fost un one-hit wonder printre autorii de fictiune contemporana. Al doilea volum al sau cantareste tragedia unei natiuni cu profunzime, caldura si sensibilitate. Fara manusi. E o carte pe care o lasi din mana emotionat, coplesit, care iti staruie in minte zile in sir dupa rasfoirea ultimei file. E genul de carte despre care stii ca va bate filmul. Şi cu toate astea, il astepti cu sufletul la gura, dupa ce ai vazut ce-a facut Liev Schreiber din “Totul este iluminat”.

Pe aceeași temă: