Rasfoiam azi arhiva personala și am dat de un post despre o super trupa și mi-am zis ca ar fi de bun simț sa impart. So here goes:

De ce “Enablers”

Pentru ca reușesc sa banalizeze tragedia umana. Pentru ca o fac cu o naturalețe intalnita poate doar la Dylan. Insa, spre deosebire de abordarea lui, tragedia nu are nume, nici forma. Nu e nici Sara, nici A rolling stone. “And you, laying in bed so many nights alone. A date with a cigarette and a book… any book – it made the scenario complete. Constantly forging a new script.”

In muzica lor, lumea e un fenomen abstract, viața e banalizata cu precizie. O inginerie cel puțin interesanta. “An absurdity so obvious it can’t be helped.[...] Nor the abrupt memories of any number of stupidities ever committed in a life.”

Nu canta despre iubiri neimplinite, droguri, sex sau bani. Cel puțin nu atat de evident. “The ice in her drink melts quicker than anyone else’s.” Fiecare melodie e un fragment. Fiecare fragment e o descriere. Fiecare descriere e melodioasa. “Lurching like a rocket’s first flames[...]legs swing out.” Povestitorul e un solist fara partitura. Cu toate astea, sincronizarea e aproape perfecta cu restul muzicanților. Impreuna formeaza un organism artistic. Danseaza și vorbește și te obliga sa vibrezi la fiecare gest. Nu te poți abține. Ințelegi. N-ai cum sa nu. E vorba despre tine. “An ashtray and cigarette in one hand, and wishes in the other.”

Ai fi tentat sa-i cataloghezi drept aroganți. De acord, daca ești in stare sa ridici aroganța la rangul de arta. Sau daca reușești sa fii arogant in fața tragediei umane. “Become my own favorite infidel. [...] and the promiss of what`s left in my bag speaks better than me when I really open up this piece. And the pride of my garage finds purchase thru the night in a rippling sprawl of echoes.”

Poate o sa ti se para ca toate piesele suna la fel. “You look like a cute idiot.”

Pe aceeași temă: