In filme exista urmatoarea replica: viata inseamna sa-ti urmaresti visele si sa le indeplinesti. Dar ce faci atunci cand insasi viata devine un vis, când realitatea e doar un concept relativ. „Ce e viata? Un delir / Ce e viata? Un cosmar, / o naluca, nor fugar, / si-i marunt supremul bine, / caci un vis e viata-n sine, / iara visul, vis e doar” spunea printul Segismundo, in piesa Viata e vis scrisa de Calderon de la Barca, In secolul al XVII-lea.
Spectacolul de licenta al Madalinei Pirvan, nEverland , dupa Jonathan Dorf, jucat la U.N.A.T.C. In vara, reflecta ideea conform careia nu exista realitate exterioara, obiectiva, ci doar realitatea pe care ti-o creezi si despre care crezi ca 
exista. Povestea e simpla: o fata iubeste un baiat, dar acesta n-o vrea. Cu ajutorul unui prieten imaginar, JM (Sorin Saguna), Wendy (Mara Carutasu) Il va urmari pe Peter (Radu Micu) de-a lungul vietii sale, incercând sa-l faca sa se indragosteasa de una dintre identitatile sale, dar esueaza de fiecare data.
Singurele corespondente cu textul lui J. M. Barrie sunt numele celor doua personaje principale si titlul piesei care aminteste de Tinutul de Nicaieri unde Peter Pan si baietii pierduti se luptau cu capitanul Hook. In varianta lui Jonathan Dorf, Peter Pan devine un simplu Peter, iar Wendy nu mai este sora mai mare si mama copiiilor pierduti, ci doar o fata care iubeste un baiat.
Spectacolul incepe asemeni unui vis, al visului primordial – „La inceput in gradina Edenului erau Peter si Wendy”. Ei devin doua papusi in mâna mesterului de vise. JM i se arata lui Wendy, care are doar opt ani, si-i spune ca Peter este „alesul” si ca de acesta trebuie sa se indragosteasca. Apoi urmeaza sirul impersonarilor prin care Wendy incearca sa-l cucereasca pe Peter: Barrie, preparator universitar, asistenta sociala etc. care se sfârseste cu acelasi rezultat.
Visul lui Peter se incurca in visul lui Wendy. In povestea sa se intâlneste tot timpul cu fete care-i amintesc de aceea pe care a refuzat-o in ziua in care a implinit noua ani. Radu Micu reuseste sa creeze un personaj unitar de-a lungul reprezentatiei – urmarit de obsesia accidentului vascular pe care l-a suferit tatal sau, frica 
de a iesi din limitele impuse de ceilalti pentru el, dependenta de „sfaturile” mamei sale, transformata apoi in cosmarul care-l va surprinde in cele mai neasteptate momente ale vietii sale, ii modifica lui Peter perceptia asupra realitatii. El nu mai este personajul jovial si fericit de la inceput, ci devine un veritabil om gri, cuprins de angoase si de spaime, de vicii si vise ratate.
Toate actiunile lui Peter si ale lui Wendy sunt coordonate de catre JM – pe care Sorin Saguna reuseste sa il redea intr-un mod extraordinar – , cel care va fi, alternativ, calauza spectatorului in visul care se petrece pe scena, prietenul imaginar al lui Wendy, mama cicalitoare si nevrotica a lui Peter, cea care isi acuza fiul de accidentul sotului sau si care-i va deveni cosmar, profesoara isterica, experta in divinitatile antice greci – „Copii, asta este prima vostra lecţie despre zeii greci. Ei sunt arbitrari. Excentrici. Capricioşi”. JM seamana foarte mult cu Puck din Visul unei nopti de vara a lui Shakespeare.
Decorul (realizat de Irina Moscu), care aminteste putin de Alice In Tara Minunilor, sustine ideea realitatii ca vis. In oglinda aflata pe peretele din spate se poate vedea o silueta jucausa care seamana cu Palarierul nebun din povestea lui Lewis Caroll sau cu JM. Crocodilul din burta caruia se aude ticaitul ceasului – deci timpul care nu face exceptie pentru nimeni – e inlocuit de un ceas ale carui limbi se misca in sens opus si total haotic.
In povestea care se naste in imaginatia ta esti stapânul absolut, dar nu pentru mult timp. Visul te invaluie si iti continua iluzia altfel decât ti-ai fi dorit sa iasa. Vei descoperi ca, la final, te-a furat… visul.
nEverland dupa Jonathan Dorf; regia: Madalina Pirvan; scenografia: Irina Moscu; cu: Radu Micu, Mara Carutasu, Sorin Saguna, Liviu Iancu, Alex Comarniceanu, Alex Mirea; iluzionism: Marius Dragus.
