In livada lui Nicolas Gouny inimile cresc precum portocalele, in copaci. La apus, iepurii de camp si gargaritele isi odihnesc ochii mirati pe revarsarile calde de oranj, roz turbat si violet, asteptand binecuvantarea zanelor noptii, care incep sa isi ia, diafan, zborul.

Cand clarul de luna lumineaza albastriu peste campuri, livada se umple de licarirea molcoma a fulgilor de zapada si de stralucirea spitelor bicicletelor zburatoare. O pisica neagra traverseaza unduitoare iarba, fluturii de noapte isi incep zborul bezmetic, iar veveritele se retrag printre inimi, pe ramurile pomilor fermecati. Inca putina culoare si decorul se transforma intr-o dimineata ireala, eterica, in care fapturile se minuneaza de serenitatea ce le inconjoara cu fiecare raza de soare desenata pe cer. Nicolas Gouny ilustreaza cele mai frumoase povesti pentru copii cu cele mai incantatoare culori si personaje.

Lupul Moralist:  Care e background-ul tau in arta digitala si cand ai devenit interesat de ilustratie?
Nicolas Gouny: Ilustratia mi-a atras atentia acum patru sau cinci ani. Arta digitala, in schimb, e o descoperire recenta. Am invatat totul singur, sunt autodidact. Am inceput sa ilustrez pentru sotia mea, primele desene au fost un cadou pentru ziua ei de nastere, insa nu mi-am imaginat niciodata ca asta va deveni profesia mea. Viata e ciudata uneori. Nu am studiat arta, ci economia si literatura, dar sunt foarte multumit ca lucrurile au iesit asa.

LM: Pe deviant esti inca in dada mood…
NG: Am incercat mereu sa fiu altul, sa fiu diferit. Am iubit spiritul dada, poezia si vizualul, dintotdeauna, am iubit acea ordine in dezordine si acea lipsa a obligatiei, a respectului pentru forme sau textturi, acea libertate pe care fiecare si-o asuma, de a face ceea ce simte.

LM: Ce sa intelegem din desenele tale?
NG: Cel mai probabil, copilaria mea si locurile intunecate din mintea mea.

LM: Mediile si paletele coloristice cu care rezonezi?
NG: Intotdeauna desenez digital. In trecut, desenam direct pe computer, dar acum incerc sa ma bazez pe niste schite preliminare. Desenez si de-adevaratelea. Folosesc o tableta grafica si imi creez propriile pensule si texturi. Nu ma atrag foarte mult culorile clasice, prefer mixurile intre albastru si verde, rosu si roz, maron si mov…

„Postura unei femei, un sunet, un miros, caderea unei frunze, un copac ce taie linia orizontului sunt lucruri mici dar capabile de atata emotie”

LM: Cand incepi lucrul la o noua piesa, pe ce te bazezi ca sa redai tonul lucrarii?
NG: Incerc sa vad piesele disparate in mintea mea ca un flash si apoi le astern pe hartie sau pe computer. Ma joc cu multe layere si texturi, experimentez foarte mult. In privinta culorilor, e foarte diferit, le las, de obicei, sa se “decida” singure.

LM: Locuri, oameni, lucruri care se prefigureaza ca resurse creative?
NG: Nu sunt niciodata sigur de felul cum incepe (creatia), dar sunt lucruri mici, capabile de atata emotie, precum postura unei femei, un sunet, un miros, caderea unei frunze, un copac ce taie linia orizontului.

LM: Care e cel mai drag proiect al tau?
NG: Proiectele de suflet sunt cartile pe care le scriu si ilustrez. Trei dintre ele vor fi lansate in primavara. Am atat de multe idei si atat de putin timp… Sa vedem ce va iesi.

LM: Ce te-a atras in zona ilustratiei pentru copii?
NG: Desenez pentru sotia, pentru copiii si pentru prietenii mei.. Şi poate pentru mine. Dar stilul si tonul nu sunt o alegere constienta. E o stare de spirit mai mult.

LM: Care era atitudinea ta vizavi de arta la inceput si cum vezi lucrurile acum?
NG: Sa stii ca multi ani am fost un amator, era o ocupatie de timp liber, dupa munca, mai ales noaptea. Cu timpul am inceput sa imi exersez abilitatile si sa devin atras de tot mai multe si mai multe zone. Nu imi consider munca o arta, nu am cautat sa ma definesc ca artist, cat ca artizan. Iar munca…s-a schimbat, considerabil. La inceput eram mult mai pretentios, mai vanitos.

“Lumea imi considera desenele cute, dar nu stiu ca ele sunt fructul unor sesiuni muzicale de hardcore, doom, metal, screamo…nimic de genul “dragut si roz””

LM: Ce nu ai folosi niciodata in ceea ce faci?
NG: Chiar nu stiu. Creioane, pentru moment.

LM: Soundtrack-ul?
NG: Imaginile mele sunt adanc conectate la muzica si carti. De aici imi vine cea mai mare parte a inspiratiei, si apoi, si de la copiii mei. Partea amuzanta si bizara cu muzica e ca, in ciuda faptului ca multi oameni imi considera desenele dragute, incantatoare, ele sunt fructul unor sesiuni destul de agresive (rade). Cand creez, ascult hardcore, doom, metal, screamo…nimic de genul “dragut si roz”. In privinta cartilor, raman la clasicii francezi (Zola, Aragon, Balzac) si la o poezie simpla, dar vibranta (Verlaine, Apollinaire). Cat despre filme, obisnuiam sa fiu un indragostit de cinemateca veche sau independenta, dar acum, urmaresc si seriale. Şi thrillere.

LM: Cateva dintre lucrarile tale au fost incluse de Galeria 115 din Bucuresti in colectia de arta digitala Vault. Cum ati ajuns sa colaborati? Te-au contactat ei sau ai trimis mostre centrelor de arta ca sa iti sporesti popularitatea?
NG: Ei m-au contactat, au fost printre primii care mi-au propus o expozitie, asa ca sunt foarte fericit cu aceasta colaborare. A marcat inceputul profesionalismului pentru mine.

Pe aceeași temă: