Pana nu demult ma certam cu diversi internauti pe website-uri/bloguri cu fiecare ocazie, pe tema scrierilor misogine. O tona de formatori de opinie, aparuti ca ciupercile dupa ploaie emiteau pareri de interes public pe site-uri cu trafic destul de mare.

Asa cum, aparuse la un moment dat un mare reprezentant al acestora care regurgita ganduri sub pseudonimul Apollinaire. Domnul respectiv nu reusea sa convinga publicul de unul singur asa ca era mereu ajutat de binevoitoarea sa colega de breasla, al carei pseudonim imi scapa acum. Anyway, impreuna faceau o echipa de milioane. De nervi. Daca la inceput ii apreciam sarcasmul si temele interesante supuse dezbaterii, in scurt timp am ajuns sa-l consider un frustrat fara viata sociala, un medaliat cu aur al Special Olimpics pe internet si restul titlurilor pe care le mai poti atribui unei persoane de acest gen. Bloggerii nu mi s-au parut niciodata cool si nu am inteles niciodata intalnirile de bloggeri artsy fartsy si decenarea premiilor Oscar pentru cel mai cel blog (care in cativa ani la rand s-a dovedit ca s-a acordat pe criterii de “cel mai misogin”, “cel mai rasist” si “cel mai batut in cap”). Un prieten de-al meu chiar a dus o lupta acerba in ceea ce priveste cretinismul (si nu boala aia care nu te lasa sa te dezvolti normal) pe internet, avand pe blog o rubrica care chiar merita citita cap-coada. Ea se intituleaza Cretinul zilei, iar blogul pe care puteti lectura aceste ganduri interesante il gasiti aici.

Dupa repetate certuri pe internet, demne de jena si mila pana la urma, pentru ca orice ai fi spus si orice forma ai fi dat textului si ideilor, receptorii nu erau chiar.. receptivi, am renuntat. Am renuntat la blogul meu care consta in principiu in contra argumente solide la ineptiile debitate pe blogurile pe care le rasfoiam, am renuntat la a mai comenta pe alte bloguri, m-am dedicat pentru o perioada unor actiuni concrete in combaterea misoginismului intr-o societate patriarhala. A fost o perioada in care am avut multe de invatat, am iesit in strada si mi-am sustinut ideile, am participat la workshopuri, proiectii si multe discutii libere care m-au ajutat sa-mi formez o gandire si-un cuget bine definit si cateva principii sanatoase de viata. Pe langa asta, am invatat ca lucrurile pozitive sunt cele care trebuie evidentiate in viata, insa fara a le ignora pe cele negative.

Intre timp am renuntat la aceste actiuni, m-am reorientat spre internet din nou, dar am citit doar, m-am documentat, m-am enervat ocazional, m-am sustras de la a crea clisee si stereotipuri si m-am consolat cu gandul ca mai sunt si oameni printre noi, care nu pun etichete in mod vadit si sunt in masura sa poarte o conversatie cu persoane cu interese diferite fata cele proprii, si au capacitatea macar minima de intelegere a fenomenelor sociale. Aratatul cu degetul este un sport tot mai des parcticat intre garnitele noaste, iar critica deloc constructiva isi face loc val-vartej in vietile noastre de zi cu zi. E obositor sa explici cuiva care isi exprima parerea pe un blog/site cu trafic ca nu a inventat el/ea nici mersul pe jos nici apa calda.

Atunci cand citesti un site de profil, care are un public tinta, care se adreseaza unui anumit fel de oameni si unei anumite categorii de varsta, ai pretentia sa gasesti informatii folositoare, umor de calitate si oameni cu care sa rezonezi pe anumite idei/principii. E o tara libera, te poti exprima in moduri diferite si nu am pretentia sa gandesti ca mine, dar pastreaza niste limite rezonabile ale bunului simt si ale deontologiei jurnalismului, daca vrei sa o spun si asa.

O sa citesc in continuare publicatiile dragi mie, in speranta ca acesti oameni la un moment dat se vor cerne; daca nu ei, macar ideile ce le apartin. Nu are rost sa blamezi site-uri intregi din cauza unor articole care nu-si au locul, scrise de persoane presate de deadline-uri si fara zvacniri creative.

Foto:  fromoldbooks.org

Pe aceeași temă: