Timpul. Ce pierdem. Şi ce tinem minte. Asta e tot ce conteaza pentru Nazif Topçuoğlu. Mereu preocupat de transcendenta oamenilor si a lucrurilor, Nazif incearca sa reconstruiasca “imagini neclare si imperfecte ale unui trecut idealizat.” De aici pana la Proust si Thomas Mann nu mai e decat un pas.
The Red Apple
Topçuoğlu a studiat arhitectura si a inceput sa faca staged photography destul de tarziu in viata, dupa ce a lucrat mult in publicitate. Spune ca are nevoia asta de a controla totul, care i se trage probabil, de la studiile de arhitectura. De aceea, prefera sa insceneze accidente, in loc sa suprinda unele reale.
Sacrifice: The Story of Isaac
Totusi, faptul ca lucreaza aproape tot timpul cu fete tinere ofera un grad de imprevizibilitate fotografiilor lui, pentru ca nu se stie niciodata ce le vine unor fete sa faca atunci cand se aduna impreuna intr-o camera. Zice el, iar eu nu pot decat sa fiu de acord, judecand dupa propria experienta.
Is it for real?
“Nu e nimic adevarat in fotografiile mele, nu incerc sa redau realitatea, totul e artificial.”
Lolite bosumflate, lolite curioase, lolite ostentative, aratandu-si chilotii aparent involuntar, lolite prefacandu-se ca citesc, lolite indecente, lolite teribiliste, lolite trantite pe canapele in pozitii provocatoare atent studiate…Eu una nu vad nimic artificial aici.
The Proust Picture
Dreaming
Loading ...
