Ciclicitatea timpului sau linearitatea lui, filosofie, teorii Jungiene, setea pentru o magnus opus, toate se aduna pe ecran si in replicile actorilor din Youth without Youth.
Francis Ford Coppola a revenit pe marele ecran, nu cu ambitia sa, Megalopolis, ci cu o ecranizare a nuvelui lui Mircea Eliade. Criticile au fost dure. De asteptat ce-i drept. Eliade provoaca neuronii pentru vorbitorii de romana, daramite intr-o ecranizare americana cu actori romani, intr-o intriga ce pleaca de la percepte filosofice.
Dominic Matei e un savant de 70 de ani, tulburat si incetosat in gandire, ce incearca sa isi termine opera de o viata. Lovit de un fulger si brusc intinerit cu 40 de ani, personajul interpretat de Tim Roth se transforma intr-o curiozitate ocrotita de profesorul Stanciulescu si vanata de nazisti.
Printre discutii nocturne cu un alter-ego proaspat materializat si amintiri din perioada marii iubiri, Dominic vede in aceasta intinerire posibilitatea de a-si duce la bun sfarsit munca de o viata.
Dupa ce scapa de ispita inscriptionata cu o zvastica, fata din camera 6, interpretata de Alexandra Pirici, Dominic fuge in Elvetia. Urmarit si urmarind, savantul se dedubleaza din ce in ce mai mult, accentuand limita dintre sentimental si rational. Suspinand inca la amintirea iubitei pierdute, Dominic o regaseste in aceasta noua viata sub numele de Veronica. Şi asa cum in tinerete dragostea promisese sprijin in cercetarea ambitioasa, Veronica vine sa implineasca promisiunea neonorata.
Interpretata de Alexandra Maria Lara, Veronica vorbeste sanscrita, egipteana si abbiloniana, fiind din ce in ce mai aproape de limbajul nearticulat. Asta in rabufniri nocturne cu iz de “Exorcistul”, insa puse intr-o imagine teribila, uneori translucida, semnata Mihai Malimare Jr.
Actiunea trece din Romania inapoi in Elvetia, apoi in India si Malta, desi settingul a fost doar in Romania si Bulgaria.
E adevarat ca pentru ochiul mioritic peisajul e autohton, nicidecum smuls din indepartata Indie, insa aparitia lui Adrian Pintea in rolul unui calugar budhist transmite acei fiori care se subinteleg cand se cere o redare spirituala.
Filmul e confuz si deruteaza. Pentru Francis Ford Coppola a fost un proiect ambitios, desi poate nu pe deplin constientizat. Sa il ecranizezi pe Eliade e cel putin o provocare. De la miturile romanesti pana la meditatiile budiste si increngaturile filosofice, profesorul si scriitorul Eliade e mult prea complex.
Ţinand cont de faptul ca si astazi sunt voci care sustin ca scriierile lui cuprind revelatii avute de autor in India, franturi de experiente transcendentale si, nu in ultimul rand, cuvinte insirate cu greu coerent de catre savantul coplesit de eruditie, filmul e simplu. Incercarea e laudabila, insa trebuie vazuta ca pe o interpretare nascuta dintr-un efort intelectual limitat, atat la nivelul realizatorilor cat si al receptorilor.
Sentimentul ramas dupa vizionare e acelasi pe care l-ati avut in liceu cand ati trecut prin perioada Eliade. Ceva nu se leaga. Ceva scapa din povestire, din imagini, din transpunere, ceva lipseste. Şi “acest ceva” face ca “Youth without youth” sa devina o nereusita. Pentru ca ceea ce nu e inteles frustreaza, iar frustrarea duce la respingere.
Loading ...
