Low-Fi canta vineri 6 Mai in Control Club in cadrul festivalului Alt.Ctrl Fest 2011. Citeşte în continuare

La doar 26 ani SPOEK MATHAMBO, pe numele sau adevarat NTHATO MOKGATA, face parte din noua generatie de artisti sud-africani care incearca sa iasa in evidenta printr-un nou val de energie, prin cultivarea unei progresivitati in muzica de club, pastrand in acelasi timp traditiile culturale. Citeşte în continuare

De Nadeah Miranda m-am indragostit iremediabil vazand-o si ascultand-o alaturi de Nouvelle Vague. In concerte, exuberanta ei atinge cote inalte. Citeşte în continuare

Aitch inseamna un boutique online cool si populat de personaje decorative ce-ti zambesc straniu si dragalas de pe perne, brose, haine si din coliere. Dupa ce l-am rasfoit intens, mi-au ramas ochii la pernele pe care le gasesc absolut loveable si huggable. Like little bed pets. Citeşte în continuare

De ce am ales exact Catalinei sa-i iau interviu…simplu. Imi place cum redefineste kitsch-ul, si cum reuseste sa-l prezinte intr-o forma noua. Citeşte în continuare

Ne-am adunat si am stat la taclale cu Robin and The Backstabbers. A fost fun, am vorbit, am ras, ne-am hlizit. E primul nostru interviu video asa ca fiti gentili : ) Citeşte în continuare

In livada lui Nicolas Gouny inimile cresc precum portocalele, in copaci. La apus, iepurii de camp si gargaritele isi odihnesc ochii mirati pe revarsarile calde de oranj, roz turbat si violet, asteptand binecuvantarea zanelor noptii, care incep sa isi ia, diafan, zborul. Citeşte în continuare

Cand spui Duke Ellington vorbesti despre o intreaga istorie a jazzului. Unul dintre cele mai mari si importante nume din jazz nu a trait insa pe masura renumelui. Citeşte în continuare

Formata din Alexandra Milea – vioara, Mihai Balabas – vioara, Dan Simoaica – bas, Adrian Rugina – tobe si Andi Dumitrescu – chitari si voce, Bucium este o trupa autohtona de rock cu influente folclorice. Infiintata in 2000, trupa a deschis concerte importante precum Apocalyptica, Tiamat, Lacrimosa, Eluvitie sau Fintroll, Apocalyptica, Tiamat, Lacrimosa, Eluvitie sau Fintroll, urmand ca in 2008 sa lanseze si primul album, “Voievozii”. Daca nu i-ai ascultat pe Bucium pana acum, o sa-i vezi maine seara la Zone Arena, in deschidere la mega show-ul Bob Dylan. Hypestreet a stat de vorba cu Andi Dumitrescu despre Dylan, valori traditionale romanesti si situatia din industria muzicala de la noi.

HypeStreet: Ati debutat cu Bucium in 2004. Spuneti-mi mai multe despre backgroundul vostru si cum s-a format trupa..
Andi Dumitrescu: Trupa a inceput sa existe ca si concept, de prin 1998. Atunci am compus primele cantece in acest „fior romanesc”. In 2000 m-am intalnit cu cele care aveau sa devina primele doua violoniste ale trupei si mi-a fost limpede ca acesta este sound-ul pe care vreau sa-l dezvolt. In aceeasi perioada m-am intalnit si cu Dan, basistul de atunci si pana acum al trupei. A durat 4 ani pana am reusit sa strangem banii pentru a ne cumpara instrumente si pentru a putea repeta cu tobe si abia atunci am si reusit sa debutam in clubul Big Mamou. Componenta actuala este Alexandra Milea – vioara, Mihai Balabas – vioara, Dan Simoaica – bas, Adrian Rugina – tobe si Andi Dumitrescu – chitari si voce.

Citeşte în continuare

Cam de cinci ani, de cand am gasit-o pe deviant. Ea avea 15 ani pe atunci si facea niste poze care-mi taiau respiratia. I loved her first. De atunci o urmaresc, de atunci ii adaug fiecare fotografie la favorites. Ce stalker inrait pot sa fiu. Asa ca, pana la urma, am pus mana pe e-mail si am chestionat-o putin. Pentru ca inainte nu stiam decat ca are 20 de ani, parul rosu, e din Istanbul si ii place Alex Kanevsky. Citeşte în continuare

FRONT si OneDay Live prezinta joi, 15 aprilie, de la ora 21, concertul trioului britanic We Have Band. Concertul va avea loc la FRONT/The Ark, iar in deschidere vor canta DuteVino. Citeşte în continuare

Am cunoscut-o pe Ioana primavara trecuta, cand ne-am intalnit pentru un interviu cu ea si Maria Farcas in formula Liste Noire. O conversatie din care mi-amintesc fractale despre Bucuresti, orasul-sufragerie, designul interior, aceasta Cenusareasa a arhitectilor si dizgratia caselor vopsite ca martipanul.

Mi-am amintit de ea in urma cu doua saptamani, cand via Facebook mi-a parvenit invitatia la lectura ei de la Pavilion Unicredit. Era cu timp, despre timp, cu mesaje si cu cuvinte potrivite. Asa ca m-am dus. Ioana vorbea despre Evaluarile ei lunare, despre cum a incercat sa traduca timpul si despre cum a reusit sa puncteze ciclicitatea care ne tradeaza si ne tempereaza asteptarile. La final, lumea a asaltat-o cu intrebari. I-am urmarit si le-am pastrat pe ale mele pentru saptamana urmatoare, cand aveam sa ne reintalnim.

Lupul Moralist: Ţii aceste lecturi cu ocazia fiecarei expozitii? Te intreb pentru ca, pentru cineva care intra pentru prima oara in contact cu lucrarile si vede doar partea din proiect pe care alegi sa o expui, poate fi interpretabil sensul a ceea ce ai dorit sa transmiti..
Ioana Nemes: Depinde, cateodata, in anumite spatii ei pun la pachet expozitia si lecturile. De multe ori, nu, si de multe ori prezint o singura zi, nu patru. Mie imi place, cand eram la prezentare, se spunea des chestia asta ca publicul nu intelege, dar pana la urma, exista layere. Chestia asta care initial e atat de subiectiva, atat de personala, ajunge foarte abstracta prin niste site. Imi place foarte mult ca unii oameni pot vedea direct abstractul. Dictatura asta a artistului care vrea sa spuna ceva nu functioneaza. Eu spun ceva ca artist si tu, ca public, faci restul.
Pisica Nemernica: E oarecum, ca si cand ai vedea macro. Ai un pixel si apoi te indepartezi si vezi totul landscape.
Ioana Nemes: Exact, exact. Mi se pare ca sunt atat de multe layere incat nu trebuie neaparat sa explici ceva.

LM: Cand ai explicat ca te-ai folosit pe tine cobai si tot pe tine cercetator, ai precizat ca la inceput era vorba doar de aceste doua personaje, dar ulterior au devenit trei..
IN: Era cel care analizeaza chestiile alea, si ultimul. Avem cobaiul, apoi cel care incearca sa fie stiintific cat mai corect, iar al treilea este cel care alege si decide cum sa expuna rezultatul. Pentru ca poti sa expui in foarte multe feluri si depinde mereu de multe variabile, in primul rand de spatiu si de buget.

LM: Evaluarile astea presupun, cred, o mare capacitate de analiza și detașare, practic, sa reușești sa vorbești obiectiv despre ziua care tocmai s-a incheiat, cand mulți pot face asta abia dupa cateva luni sau ani de la evenimentele respective. La lectura le-ai spus celor care vroiau sa se supuna experimentului ca trebuie sa iși conceapa propriul sistem de masurare..crezi ca e ceva la indemana oricui? E mai confortabil sa fii cobai sau sa cercetezi?
IN: Cred ca daca ai colabora cu mine, care am trecut prin asta, ti-ar fi mai usor sa iti faci grila. Cum iti faci grila conteaza foarte mult, pentru ca, desi e un joc pana la urma, trebuie sa fii cat mai serios, cat mai obiectiv.

LM: Mai spuneai și ca te-ai folosit de teoria culorilor a lui Max Luscher..ce ai preluat de acolo?
IN: Da, el in anii `80 a incercat sa exprime starea pacientilor sai cu probleme psihologice prin altceva decat prin vorbe – prin culori. Şi-a dat seama ca oamenii ataseaza diferite stari unor culori. A observat apoi ca trebuie sa reduca toate culorile care exista la un numar mai mic. Erau rosu, galben, gri, negru, alb, mov, verde…Erau culori foarte “coapte”, foarte „ne-isterice”, pentru ca au fost asociate cu felul in care percepeam culorile in primitivism. Trebuia sa alegi culorile instinctiv. Şi facand foarte multe teste pe pacientii lui, a realizat ca preferinta oamenilor pentru anumite culori si felul in care le aleg descrie ireal de amanuntit starea lor, nu doar emotionala. Culorile astea puteau spune intelectual cum erai, iti scanau starea interioara… Mi-am facut si eu testul asta, e pe net, poti sa ti-l faci, si era destul de scarily accurate. Culoarea este la granita intre subconstient si constient, si ma intereseaza asta, cat putem sa controlam si cat nu din culoare.

Eram curioasa sa vad, daca aleg instinctiv o saptamana sau o luna, o culoare pe zi – dar nu prin prisma a ceea ce mi se intamplase mie, nu subiectiv, ci detasandu-ma de asta fara implicatiile personale. Ce era ciudat era ca alegeam atat de precis culorile si am realizat ca exista un pattern. Acum, dupa atatia ani, pare putin magie ca ghicesc intr-un fel, culorile alea. Iti dai seama ca este un fel de circuit. Ca lucrurile se repeta extrem de clar. Şi iti amintesti cum ti se spunea cand erai mic, ca poti face orice vrei si poti fi asa perfect, e bullshit. Iti dai seama ca landscape-ul e deja facut, tu poate decizi pe unde sa o iei.
Citeşte în continuare

Un cantec pus pe repeat zile in sir are o evolutie efemera. Obsesia initiala pentru ritm si versuri se transforma in monotonie, iar daca procesul se repeta insinuant, la exasperare. De cate ori nu ai facut acelasi lucru? Sa dezvolti o mica obsesie ce moare treptat inghitita de autosuficienta te transforma intr-un suferind de monomanie.

Nimic grav, e de parere danezul Ulrik Martin Larsen, care a construit o intreaga cultura utopica in jurul termenului. O colectie de obiecte create prin repetitia aceluiasi proces, ce sfideaza granitele designului si incorporeaza vestimentatia si accesoriile intr-un tot unitar. Ulrik Martin Larsen iubeste moda, dar se opune cu vehementa tendintelor care dispar imediat dupa consum. Asa ca, indrazneste sa le demonteze si sa defineasca cel mai important trend, singurul realmente original: devotamentul, obsesia neconsumata pentru arta.

Lupul Moralist: Lucrezi ca freelancer in designer vestimentar si esti totodata designer de costume, fotograf si ilustrator. Cum ai inceput si care a fost background-ul tau inainte de asta?
Ulrik Martin Larsen: Am 34 de ani si sunt artist. Locuiesc si lucrez in Copenhaga. In vara lui 2008, am absolvit Şcoala Daneza de Design si m-am specializat in design vestimentar. A fost un moment mai mult decat oportun, de atunci am avut privilegiul de a lucra in cele mai diferite medii si am reusit sa imi canalizez aspiratiile artistice si in alte directii. M-a ajutat foarte mult si Fundatia Daneza pentru Arte…Ma simt conectat la fiecare aspect al procesului creativ si incerc sa experimentez cat mai mult. Aceasta sete si curiozitate mi-a deschis ochii mintii si mi-a permis sa imi amplific viziunea de la an la an.

LM: Care este filosofia ta?
UML: Sa gasesc provocari cat mai mari. Cu fiecare proiect, incerc sa asimilez ceva nou si sa fac un pas inainte. Nu ma consider nicidecum un expert in materialele si tehnicile pe care le utilizez, insa e, cu siguranta, polivalenta e un avantaj considerabul.
Citeşte în continuare

It’s not me, it’s Jonas Poppe of Kissogram talking about his music. Dupa cum stiti, pe berlinezii Kissogram, adica Jonas Poppe, Sebastian Dassé si Joe Dilworth i-am intalnit intr-o seara FRONT petrecuta la The Ark, cand aveau sa concerteze la Bucuresti pentru a doua oara, de data aceasta alaturi de Mes Quins. Am stat atunci de vorba cu front man-ul Jonas Poppe, despre scena muzicala electronica berlineza, despre cat de dificil e sa excelezi ca trupa in prezent si despre provocarea de a canta in turneu cu Franz Ferdinand, si iata ce am aflat. Citeşte în continuare

Ce fac un sunetist, trei programatori si un art director cand evadeaza de la serviciu? In second life, Ştefan, Claudiu, Catalin, Nae si Mihai urca pe o scena, isi imbraca identitatile bizare si fac oamenii sa cante si sa danseze in voie, cu o muzica imposibil sa nu ti se suie la cap mai repede decat alcoolul. Have no fear. Soundul lor e impecabil, la fel ca si intentia solida de a pune bazele unei scene muzicale indie in Romania. Les Elephants Bizarres au pornit la drum in formula actuala la inceputul lui 2008, si, alaturi de The Amsterdams, The Moood, Dekadens sau The Mono Jacks, formeaza deja line-up-ul primei generatii Indie Alternativ din muzica romaneasca. I-am auzit la radio, i-am aplaudat la B’estfest, Underlondon si Stufstock, we just can’t get enough. Citeşte în continuare

Lupul a descoperit-o pe Sabina pe deviant, in urma cu doi ani, pe vremea cand cocheta, la randul lui cu fotografia.  Lupul s-a declarat, inca de atunci, acaparat de fetele cu ochi mari din portretele ei, pline de emotii apasatoare, cu pupile dilatate si zambete fade, eterice, venite parca dintr-o alta lume.  Sabina a crescut intre timp, si a hotarat ca fotografia de moda va fi imperiul peste care sa domneasca. Acum are 20 de ani si, desi pare foarte tanara, nu mai este o incepatoare. Citeşte în continuare